Omul din castelul înalt

Sau  doar ceva asemănător ca idee. Am visat ca Gemania nazistă a câștigat al doilea război mondial și că împila întreaga populație a României. Dar cum după un timp s-au culcat pe lauri, Cehoslovacia cucerită inițial și ea, s-a ridicat și după ce și-a cucerit independența a început să atace Germania și teritoriile ocupate de acestea, reușind să ocupe din partea de vest a țării județul Arad.

Cam atât despre contextul geopolitic al visului, că eu eram un biet luptător de gherilă împotriva nemților și încercam să găsesc o modalitate de a prevala în lupta împotriva acestora.

Împreună cu un prieten, cu care  am reușit să scap din închisoare am început să căutăm arme, și să luptăm împotriva naziștilor. Ne ascundeam prin deșertul din apropiere, într-un sistem de peșteri care îl descoperisem sub dunele de nisip (acțiunea, cel puțin acum la început, se petrece în pădurile din Banat și se pare că și în deșert). Nemții își aveau garnizoana în pădure, care evident era împânzită de patrule, însă organizau incursiuni și în deșertul nostru pentru a ne captura.

După ce cu o ocazie aproape ne-au prins, am decis să încercăm să scăpăm din zona pentru a ajunge undeva unde nu eram cunoscuți. Așa că am decis să mergem în Bihor. Însă, evident, pentru aceasta trebuia să trecem de Banatul înțesat de nemți, care nu ne aveau la inimă, dar și de județul Arad, ocupat de Cehoslovacia, care nici aceea nu aveau încredere în cei care veneau din zonele ocupate de naziști și executau pe oricine venea din zonele acelea.

După o serie de peripeții am ajuns la o petrecere in Arad, unde un țigan gabor ne-a îndrumat înspre nașul lui care este un mare oracol și ar putea să ne spună care este punctul slab și cum am putea să eliberăm țara de sub dublul jug al ocupanților. După ce cu chiu cu vai ne-a scris adresa pe o hârtie, împreună cu tovarășul meu, beți după ritualul impus de gabor pentru a-i câștiga prietenia (pălinca și slănina au avut un rol important în acesta) am încercat să gasim adresa indicată, care spre surpriza mea era chiar pe aceeași stradă cu locuința părinților mei. Însă trebuia să ajungem acolo.

Tot Gabor ne-a venit în ajutor, că el mergea cu balonul la nașul său și ne-a luat și pe noi la bord, așa că am evitat restul zonei ocupate de cehoslovaci și ne-am salvat pielea.

Când am ajuns la nașul lui, acesta era de fapt un ghicitor în oalmă, dar cu o casă de bulibașă (turnuri, turnulețe, opulență nejustificată) și cu bodyguarzi pe care i-a executat că nu au pus mâna la gură când au strănutat.

Evident nu am primit nici o informație pertinentă de la acest șarlatan, așa că am decis să ne întoarcem în pădurile din Banat pentru a lupta împotriva naziștilor de acolo, deoarece în Bihor nu se simțea că ar fi fost ocupați.

Când ne-am întors în Banat după aproape un an de peripeții, totul era schimbat, din marea pădure mai rămăseseră doar câțiva copaci, și erau construite blocuri după blocuri de beton, gri și urâte, dar care nu erau finalizate, nu avea uși ferestre, instalații electrice sau sanitare. Într-unul dintre acestea am avut o confruntare cu un soldat nazist, care de fapt era un român care trecuse de partea lor și care l-a și ucis pe tovarășul meu. După ce cu greu l-am ucis, un ofițer neamț, care nu mai credea în “Victoria finală” mi-a permis să iau locul acelui soldat, ceea ce eu am făcut urmând să lupt în continuare din interiorul organizației. Viața ofițerilor nemți era utopică și organizată în cel mai mic amănunt, și la cantină când mergeau, aveau locuri prestabilite și nu puteau alege nici ei mâncarea care o primeau, și care era în funcție de gradul care îl aveau. Ca să nu mănânce singuri, dintre grupurile de prizoniere le era alocată câte una cu care să mănânce împreună.

Și din păcate aici m-am trezit…