Îmi promit mie însumi să scriu câte un post în fiecare lună, în așa fel încât “peste ani și ani” să îmi amintesc cam care era mersul gândurilor mele în perioada repsectivă, și ce am mai făcut atunci. Acum vorbesc despre un orizont îndepărtat de zeci de ani, însă cine știe ce va fi peste cinci ani, darmite peste zeci de ani, poate bloguri nici nu vor mai exista, ci ne vom posta direct gândurile, sau vom putea să ne înregistrăm toată viața pe un memory stick, tot ce am văzut, tot ce am gândit, tot ce am simțit. Cine are oare curajul să spună că nu va fi posibil peste vreo douăzeci de ani?
În noiembrie mi-am cumpărat primul automobil, un Citroen C3 din 2003, și l-am găsit deoarece am postat pe Twitter că îmi caut mașină de cumpărat. Inițial eram destul de descurajat de toată birocrația inerentă procesului de schimbare de proprietar, am apelat la prieteni și la rude să îmi spună care este procesul prin care trebuie trecut, și nu știam dacă o să am răbdare să trec prin asta, însă a fost surprinzător de simplu. Noroc cu birourile de copiat acte, că știu omuleții de acolo mai bine ca oricine care este linia roșie care trebuie urmărită prin hățișul birocratic românesc, că evident nu este afișat nicăieri care sunt pașii care trebuie urmați. Mie îmi era teamă și deoarece știu prin ce a trecut tata când a cumpărat Dacia, de a trebuit să meargă la RAR de cel puțin 10 ori ca să poată să o treacă pe numele lui.
Din noiembrie până acum am făcut peste 5000 de kilometri, am fost și la Budapesta, am fost în Marghita de două ori, am ajuns și la Oituz odată, si conduc zilnic în aglomerația din București, așa că pot spune că m-am obișnuit și nu mai am un stres deosebit ca și atunci când am adus mașina acasă prima dată.
Una peste alta sunt încântat de achiziție, și nu am avut nici o problemă mai deosebită, în afară de schimbarea a vreo trei becuri.
În noiembrie mi-am cumpărat primul automobil, un Citroen C3 din 2003, și l-am găsit deoarece am postat pe Twitter că îmi caut mașină de cumpărat. Inițial eram destul de descurajat de toată birocrația inerentă procesului de schimbare de proprietar, am apelat la prieteni și la rude să îmi spună care este procesul prin care trebuie trecut, și nu știam dacă o să am răbdare să trec prin asta, însă a fost surprinzător de simplu. Noroc cu birourile de copiat acte, că știu omuleții de acolo mai bine ca oricine care este linia roșie care trebuie urmărită prin hățișul birocratic românesc, că evident nu este afișat nicăieri care sunt pașii care trebuie urmați. Mie îmi era teamă și deoarece știu prin ce a trecut tata când a cumpărat Dacia, de a trebuit să meargă la RAR de cel puțin 10 ori ca să poată să o treacă pe numele lui.
Din noiembrie până acum am făcut peste 5000 de kilometri, am fost și la Budapesta, am fost în Marghita de două ori, am ajuns și la Oituz odată, si conduc zilnic în aglomerația din București, așa că pot spune că m-am obișnuit și nu mai am un stres deosebit ca și atunci când am adus mașina acasă prima dată.
Una peste alta sunt încântat de achiziție, și nu am avut nici o problemă mai deosebită, în afară de schimbarea a vreo trei becuri.
Comentarii
Trimiteți un comentariu