http://ift.tt/2fq9tSZ
Dragă băiete,
mama ta scrie de la ea din casă, unde a plecat ca să se liniștească.
Tu știi că, în ultima vreme, lucrurile dintre noi au devenit foarte complicate, avem zilnic discuții și suntem extrem de afectați. Eu nu prea mai pot să rezist, mă faci să plâng în fiecare zi.
Din păcate, și aici sunt singură și din cauză că nu reușesc să mă detașez, mă întorc mereu cu gândul acolo, la voi. La tine, mai ales.
Îmi este dor de tine și aseară, când am mers la copii, un băiețel de care mă ocup m-a întrebat dacă pe copilul meu l-am luat de la o casă de copii. Am rămas interzisă și am spus că da. El ar vrea să fie în locul tău. Adică să fie luat undeva, acasă.
Tu nu știi cum este să fii aruncat de colo colo, să ai o mamă care să te facă și să uite de tine, așa cum a procedat mama lui. Sau ai știut, dar ai uitat. Au trecut doar nouă ani de când suntem împreună.
Poate că și eu, în ultima vreme, am plecat de acasă cu mintea și nu numai, cam des, dar să știi că asta doar pentru că mă superi și mă simt atât de rău, încât simt nevoia să fug. Cum adică să nu asculți? Cum să nu vrei să colaborezi cu mama ta și până când?
Îmi poți spune? Îmi dai un termen?
Vreau să te mai întreb ceva.
Aș vrea ca tu să experimentezi zilele astea, cât nu mai sunt aici, lângă tine, cum ar fi să nu ai mamă?
Ți-ar fi suficient?
Crezi că tatăl tău ar putea sa mă înlocuiască și pe mine?
Dacă ți se pare că este mai bine, poate că o să lăsăm lucrurile așa un timp.
Dacă ți-am făcut neplăceri, să știi că îmi pare rău, dar vreau să mă înțelegi că sunt suficient de afectată de atitudinea ta, încât să nu mai am încredere că în viitor lucrurile se pot schimba.
Am obosit, să știi, foarte tare și sunt suficient de epuizată de purtarea ta, ca să spun așa.
Ieri am plecat de la tine și am plâns minute întregi din fața blocului, unde așteptam taxiul ca să mă ducă la serviciu și, în continuare, evident, am plâns în mașină și la birou. Nu ai vrut să ieșim împreună la școală.
Știi, nu mi-am închipuit că lucrurile vor decurge așa și că vei ajunge să nu mă mai asculți absolut deloc.
Nu prevăd în viitor, doar îmi doresc ca tu sa fii modelul tatălui tău, adică un om bun, echilibrat, calm și muncitor și să îl iubești mult, așa cum aș dori să mă iubești și pe mine.
Știu că acum ești furios pentru că ți-am dat lumea peste cap. Îmi caut, mamă, liniștea și am impresia că mi-o pot găsi fără voi. E cam complicat. Nu prea îmi iese. De unde concluzia că, într-o bună zi, mă voi întoarce.
Nu știu dacă mă vei mai primi, se pare că locul meu nu e nicăieri.
Am văzut o fotografie de acum nouă ani cred, când veniseși tu la noi de probă, pentru trei luni, și eram extrem de senină la chip și de fericită. Urma să te adoptăm. Nu știu exact când, cred că în octombrie, pe 28, se fac nouă ani de când ai venit la noi și eram tare fericită. Îmi umpleai viața și îmi dădeai un sens.
Ce s-a întâmplat cu mine în ultimii ani, de am ajuns așa? Spune-mi tu, dacă poți. Oriunde mă întorc, sunt eu, așa cum mă știi. Vreau înapoi bucuria. De atunci, de când erai mic și nimeni și nimic nu reușea să ne despartă…
Mama ta îți dorește numai bine și aș vrea, de asemenea, să ții minte că te iubesc și că, indiferent ce se întâmplă, să știi că ai voie să fii supărat pe mine, dar nu ai voie sa nu mă mai iubești. Indiferent cât ți-am greșit.
O mamă care a plecat de lângă tine este pentru că a ajuns la capătul puterilor și nu mai poate. Iar tu trebuie să vezi cu ce anume o superi de face asta. Nu e normal să îți faci mama să plângă, băiete, să ridici glasul la ea. Nu e normal ca ea să se roage de tine să te scoli, să te speli pe dinți, să îți faci duș sau să mănânci. Nu e normal ca ea să îți spună să faci lecții, trebuie să le faci tu singur.
La fel cum trebuie să faci singur tot ceea ce ține de vârsta ta. Nu e normal nici să îi creezi impresia ca nu e utilă, că nu e o mamă bună, până la urmă, s-a străduit.
Cum să spui în loc de „da, mamă” „nu”, mereu „nu”? Ea ce să facă în condițiile astea? Știi ce face mama din ea?
Se duce la un alt copil, care are nevoie de ajutorul ei, care îl apreciază și care îl primește. Se duce acolo și când vede că acel copil nu comentează, nu spune „nu vreau” mereu și nu se împotrivește la ceea ce are ea de dat, îi mai vine inima la loc, ei, mamei și crede că nu este numai ea de vina în tot ceea ce a creat, mai mult sau mai puțin bine, cu și pentru tine.
Vrea să te vadă om mare și împlinit, așa cum fac toate mamele și de ce să nu îi ușurezi munca de acum și să îi faci o bucurie, spunându-i „da” în loc de „nu”, făcând când te roagă și nu împotrivindu-te, iubind-o prin felul în care te porți?
De ce, băiete, în anul 2017, când mai ai un pic și faci 13 ani, să nu îi aprinzi zâmbetul pe buze și luminițele în priviri sau să îi ștergi cearcănele de sub ochi și lacrimile de neputință?
De ce să stai cu inima împovărata că te-ai purtat nepotrivit și să fii tot tu supărat?
Lucrurile sunt simple, îmi spui, copile, de ce te superi atât de mult, de ce ai devenit rebelul fără cauză și îți promit eu, în calitatea de mamă, pe care nu mi-am pierdut-o, că voi căuta soluții. Deocamdată, am obosit.
Nu vreau decât să mă opresc și să mă odihnesc un pic.
Și când mă voi trezi, să constat că a fost un vis urât, iar tu să fii în continuare băiețelul acela minunat pe care l-am cunoscut.
Te îmbrățișează mama.
Guest post by Anamaria Tudor
Și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
interesting
blog
via Catchy http://www.catchy.ro
September 23, 2017 at 10:39AM