Toamna

Cred că din două în două săptămâni scriu câte un post cu titlul acesta. Mi se pare că sunt puțin meteodependent, adică  ploaia și vremea urâtă în general au o influență negativă destul de mare asupra mea. Am cunoscut și oameni pe care vremea ploioasă îi înviora, dar nu este cazul cu mine.

Ascult muzică. Mă relaxez. Mă pregătesc psihic pentru perioada următoare a vieții. Îmi reîncarc bateriile. În câte feluri se poate spune că ești stresat și suprasolicitat și încerci să îți revii ca să poți da o productivitate maximă în perioada următoare? Și în câte feluri se poate ignora aceasta cerere?

Se pare că nu doar vremea ploioasă este de vină ci și alte probleme.

De fiecare dată îmi promit mie însumi că voi face ceva să nu mai fiu așa stresat pentru niște probleme care de fapt nu merită să mă consume, însă de fiecare dată mă mint conștient fiind.

Oare de ce oamenii se mint mai mult pe ei înșiși decât pe alții? Majoritatea oamenilor încearcă să își păstreze promisiunile făcute celor din jur, fie din dorința de a fi corecți, fie deoarece se așteaptă ca serviciile/favorurile să le fie returnate, fie deoarece se simt datori. Însă nu am auzit pe nimeni să își reproșeze: “M-am mințit singur când am promis că mă voi lăsa de fumat”; “M-am păcălit singur când am spus că voi fi mai optimist”. Oare de ce, nu ar trebui să fim cinstiți și onești mai întâi cu noi înșine și abia apoi cu alții? Nu ne datorăm oare nouă cel mai mult și abia pe urmă altora?

Să văd oare puțină muzică veselă nu mă va face să mă înviorez?

Se pare că funcționează, însă este o cură care trebuie menținută pe un termen nedefinit. Adică viața ar trebui să aibă coloană sonoră ca filmele.