Bleah

Încă nu e nimic pierdut, încă totul poate să se schimbe în bine. Nu că ar fi ceva ce nu merge, dar unori mi se pare că totul ar putea fi puţin mai organizat. Mă refer la traficul din oraş, la mersul trenurilor, la piaţa de energie, la un milion de alte lucruri. După părerea mea, cauza principală a dezorganizării românilor este viaţa politică din ţară şi sistemul de lucru aplicat la cele mai înalte nivele ale puterii decizionale naţionale, care este exact partea de circ oferită românilor din expresia de origine romană "pâine şi circ". Deci starea aceasta de supărare pe sistem apare mai ales după ce vizitez o ţară străină care merge cu mult mai bine ca şi a noastră. Evident şi ungurii au bubele lor (pentru că despre Ungaria vorbesc) dar sunt incomparabil mai bine organizaţi ca şi noi. Acolo măcar clasa politică pare că lucrează în interesul cetăţeanului de rând, şi nu doar la nivel de declaraţii ci se vede pe stradă când mergi. Şi acolo sunt noi îmbogăţiţi, şi acolo politicienii culeg spuma, dar acolo o persoană care câştigă un salariu mic poate să îşi cumpere o maşină mică fără să intre în datorii pentru tot restul vieţii. 
Şi eu aş putea să îmi iau acum o maşină, dar nu are rost la traficul care este în Bucureşti. M-am gândit la o soluţie, dar nu o să câştig premiul de popularitate pentru ideea mea, li cu siguranţă nu va fi palicată vreodată. Taxarea tuturor şoferilor care sunt singuri în maşină, cu preţul unui abonament general RATB+Metrorex pe lună. Adică dacă merge cu maşina tot singur să plătească ca şi cum ar merge şi cu mijlocul de transport în comun. Sunt sigur că după o vreme traficul s-ar reduce cu 50% cel puţin, ceea ce ar mai da o gură de oxigen oraşului acesta sufocat de betoane. Nu ştiu de nici o altă localitate în lume care să fi introdus o taxă de genul acesta, dar taxă pe poluare în oraşele mari există cu siguranţă. "And on that bombshell we end our show today"

Comentarii